Stație de încărcare com. Fundu Moldovei – Suceava
Descoperă stația de încărcare din comuna Fundu Moldovei – Suceava
Înconjurată de munții Bucovinei și de unele dintre cele mai spectaculoase peisaje din nordul țării, comuna Fundu Moldovei este o destinație apreciată atât de către turiști, cât și de către iubitorii de natură și aventură. Amplasată într-o zonă cu tradiții bine păstrate și cu acces facil către numeroase obiective turistice, localitatea devine acum prietenoasă și cu șoferii EV, făcând tranziția către mobilitate electrică, prin integrarea a două noi stații de încărcare în rețeaua EV SPOTS.
Despre prima stație afli detalii aici, fiind situată în apropierea Primăriei Fundu Moldovei. Cea de-a doua stație este amplasată în localitatea Colacu, aproape de Biserica de Lemn. Aceasta este echipată cu 2 conectori Type 2 AC de 22 kW, fiind o soluție ideală pentru încărcările de durată. În timp ce te bucuri de o masă, de o plimbare prin împrejurimi sau de frumusețea Bucovinei, mașina ta se poate încărca în siguranță, fără bătăi de cap.
Zona este una dintre cele mai pitorești din Bucovina montană. Înconjurat de dealuri împădurite și peisaje spectaculoase, satul Colacu păstrează farmecul autentic al vieții bucovinene, departe de agitația marilor orașe. Dacă oprești aici pentru încărcare, te vei putea bucura de liniște, aerul curat și priveliștile care se deschid spre culmile Munților Rarău și Giumalău.
Iar pentru încărcare la stație vei plăti doar 1,90 lei / kWh. Detalii despre stație și disponibilitatea în timp real, găsești în aplicație.

